Știința Electro Sistem Baia Mare a dominat Campionatul Național pe Echipe la Orientare în Alergare

Știința Electro Sistem Baia Mare a dominat Campionatul Național pe Echipe la Orientare în Alergare

Campionatul Național pe Echipe la Orientare în Alergare s-a desfășurat în acest an la Brașov în perioada 28 aprilie-1 mai 2018 și la această importantă competiție au participat peste 250 de concurenți de la cluburile de profil  din țara. Competiția a fost organizată de Federația Română de Orientare în parteneriat cu clubul local CSU Brașov și a constat în cumularea rezultatelor obținute de cei doi componenți a aceluiași club un urma celor 3 etape de concurs. Traseele de concurs s-au desfășurat pe hărți bine cartate și desenate, însă zonele de competiție au fost foarte dificile din punct de vedere fizic din cauza faptului că în teren au fost încă mulți copaci căzuți în urma furtunii din toamna anului trecut.

              Acest tip de concurs avantajează în primul rând echipele omogene din punct de vedere valoric. Clubul Sportiv Știința Electro Sistem Baia Mare este recunoscut prin faptul că excelează la acest capitol și s-a prezentat la startul acestei competiții ca mare favorită. Așteptările nu au fost înșelate iar clubul băimărean a reușit să obțină medaliile de aur în 5 din cele 9 categorii de vârstă și sex ce au fost prezente în programul acestei competiții, în plus alte trei echipe reușind să obțină încă 2 medalii de argint și una de bronz.Toți componenții clubului și-au adus contribuția la aceste frumoase rezultate, însă merită remarcate cursele foarte bune făcute de Tania Sabou, Andreea Manu, Luca Strâmbu, și Alexandro Kotai, cei care au făcut diferență în categoriile lor de vârstă, precum și rezultatul foarte bun obținut de echipa  de senioare elia, echipă ce a avut în componența o concurentă de doar 15 ani, Alexandra Roman,  și una de 20 de ani-Roxana Culcean.

             Rezultatele obținute sunt:

 Locuri I: 

 F12: Sabou Tania cu Mureșan Cristiana

 M12: Kotai Alexandro cu Agheorghiesei Rareș

 F14: Manu Andreea cu Sabou Codruța

 M14: Strâmbu Luca cu Hreniuc David

 M18: Crișan Ionuț cu  Catană Alexandru

 Locuri II:

 M18: Peleș Vlad cu Vădean Cătălin

 M20: Mate Sergiu cu Biro Alexandru

 Loc III:

 F21 Culcean Roxana cu Roman Alexandra

             În perioada următoare, pentru componenții clubului spotiv Știința Electro Sistem Baia Mare urmează o acțiune foarte importantă, respectiv susținerea normelor de control pentru accederea în loturile naționale de Orientare în Alergare si Trofeul Hunedoarei, ce se va desfășura la Hunedoara în perioada 11-13 mai 2018.

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu se va publica *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>