Sportivii de la Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare, prezenți la două competiții organizate la TÔrgu Mureș

Sportivii de la Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare, prezenți la două competiții organizate la TÔrgu Mureș

Sâmbătă 10 iunie 2017 la Târgu Mureş s-au desfăşurat 2 competiţii de Orientare în Alergare: a noua etapă din cadrul Campionatului Naţional de Parc Oraş şi Cupa Orienter, competiţii desfăşurate sub egida Federaţiei Române de Orientare în parteneriat cu clubul local Orienter Târgu Mureş. Peste 150 de sportivi din întreaga ţară au ţinut să se alinieze la startul acestor întreceri, concursuri care s-au bucurat de trasee interesante şi inteligent concepute. Printre ei au fost prezenţi şi sportivii de la Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare, club ce a deplasat la aceste competiţii un lot numeros, printre ei regăsindu-se câţiva componenţi de bază dar şi câţiva tineri de perspectivă.

Etapa a noua (din cele treisprezece) din cadrul Campionatului Naţional de Parc Oraş s-a desfăşurat pe străzile şi părculețele din cartierul Tudor Vladimirescu, o zonă foarte tehnică. În categoriile M şi F 14, 18 şi 21 sportivii de la Ştiinţa Electro Sistem au obţinut o serie de clasări în primele 6 locuri şi implicit puncte preţioase în tentativa lor de a cuceri la sfârşitul anului competiţional medaliile puse în joc la acest Campionat Naţional. Clasări în primele 6 locuri au obţinut:

Locuri I: Roman Alexandra la F14, Vădean Cătălin la M14

Locuri II: Culcean Roxana la F21

Locuri III: Manu Andreea la F14

Locuri 5: Muntean Larisa la F14, Strâmbu Luca la M14, Ghit Denisa la F18, Sebeestyen Istvan la M21

Locuri 6: Catană Gabriel la M14, Peleş Vlad la M18.

A două etapă a constat într-un traseu de pădure de tip medie distanţă, competiţie ce s-a desfăşurat în imediată vecinătate a oraşului, pe Platoul Corneşti. Harta nu a fost foarte grea din punct de vedere tehnic, însă vegetaţia la sol a cam dat de furcă concurenţilor, viteza de alergare fiind astfel mult încetinită. Clubul organizator a premiat performanţele cumulate din cele 2 etape de concurs cu Cupa Orienter iar băimărenii nu au ratat ocazia de a urca pe podiumul de premiere în aproape toate categoriile la care au participat. Rezultatele obţinute sunt:

Locuri I: Manu Andreea la F12, Hreniuc David la M12, Roman Alexandra la F14, Vădean Cătălin la M14, Peleş Vlad la M16

Locuri II: Ciocian Rebeca la F12, Ghit Denisa la F16, Culcean Roxana la F21, Sebestyen Istvan la M21

Locuri III: Creciun Alexandra la F14, Tecă Alina la F18, Crişan Ionuţ la M18.

În continuare lotul de baza se va pregăti intens în vederea participării la Jocurile Mondiale Unite de la Klagenfurt-Austria, competiţie ce va reuni la start peste 10.000 de tineri până în 18 ani din peste 80 de ţări şi care se vor întrece în 10 ramuri sportive, inclusiv în Orientare în Alergare.

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu se va publica *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>