Rezultate excelente obținute de CS Știința Electro Sistem la Transylvania Open

Rezultate excelente obținute de CS Știința Electro Sistem la Transylvania Open

În perioada 18-21 iulie 2019 în împrejurimile municipiului Cluj Napoca s-a desfășurat cea de-a 18-a ediție a Transylvania Open, o puternică competiție internațională  ce a adunat la start circa 300 de participanți de la cluburi de profil din România dar și din alte 14 țări ( au fost prezenți competitori din Ungaria, Norvegia, Suedia, Ucraina Austria, Noua Zeelandă, Elveția, etc.). Competiția a fost organizată excelent de cluburile clujene Transilva și Compass, ale căror arbitrii trasatori  au reușit să ofere concurenților trasee ce au conținut secțiuni variate, de la secțiuni de alergare, mai simple  până la cele foarte tehnice și dificile. În plus și vremea a ținut cu organizatorii și concurenții așa că a rezultat un concurs frumos și plăcut.

Această competiție a fost una de anduranță, deoarece organizatorii au premiat performanțele cumulate din cele 4 zile de concurs, aspect care presupune clasări constant bune în cele 4 etape, fără a pierde foarte mult timp față de câștigători. Sportivii de la Știinta Electro Sistem Baia Mare s-au comportat foarte bine la această competiție, mulți dintre ei având parcursuri de regularitate, care le-au dat dreptul să urce pe podiumul de premiere. Șapte podiumuri au fost obținute în cele din urmă de componenții clubului, alți câțiva s-au clasat în imediata apropiere a lui. Rezultatele obținute de sportivi sunt:

Locuri I: Hreniuc David la M14, Vadean Cătălin la M16, Sebestyen Istvan la M45, Crișan Ionuț la Open Tehnic

Loc II: Catană Alexandru la M18

Locuri III: Roman Alexandra la F16, Vardai Antonia la Open Tehnic Scurt

În apropierea podiumului s-au clasat:

Locuri IV: Sabou Tania la F14, Peleș Vlad la M18

Loc VI: Sabou Codruța.

În următoarea perioada componenții clubului CS Știința Electro Sistem Baia Mare vor intră intr-o perioadă de pregătire intensă, pentru a  putea obține rezultate foarte bune la importantele competiții ce se vor desfășura în această toamna, respectiv Campionatele Naționale Individulale și de Ștafeta ce se vor desfășura la Ploiești.

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu se va publica *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>