Orientaristii de la Stiinta Electro Sistem au concurat la Miercurea Ciuc

Orientaristii de la Stiinta Electro Sistem au concurat la Miercurea Ciuc

In imprejurimile localitatii Miercurea Ciuc s-au desfasurat Campionatele Nationale in proba de Stafeta, precum si Cupa Tinutului Secuiesc la Orientare In Alergare, competitii organizate sub egida Federatiei Romane de Orientare, in parteneriat cu clubul VSK Miercurea Ciuc.  Aproape 300 de concurenti de la majoritatea cluburilor din tara au fost prezenti la aceste competitii. Vremea a fost schimbatoare de la o zi la alta, cele trei etape de concurs desfasurandu-se pe ploaie abundentă sau pe caniculă. Zonele de concurs nu au fost foarte grele din punct de vedere tehnic, insa alergabilitatea terenului de concurs a cam dat de furca concurentilor, desisurile si copacii cazuti ingreunand viteza de deplasare.

Componentii clubului Stiinta Electro Sistem Baia Mare s-au prezentat multumitor la aceste competitii. Astfel in cadrul Campionatului National  trei stafete au reusit sa urce pe podiumul de premiere, insa alte 2 au trebuit sa se multumeasca cu locul 4, stafeta din cadrul categoriei M14 pierzand locul trei pentru doar 4 secunde. Astfel rezultatele obtinute au fost:

Locuri I: F14 Erli Andreea, Roman Alexandra, Ghit Denisa; M35 Tântar Liviu, Sebestyen Istvan, Hecico Emil;

Locul II: F18 cu Culcean Roxana, Tecar Denisa, Rus Dora;

Locuri 4: M14 Catana Alexandru, Hreniuc Andrei, Iacob Adrian; M18 Tampa Paul, Constantin Cristian, Biro Alexandru

Cupa Tinutului Secuiesc a constat in cumularea rezultatelor obtinute de concurenti in cele 2 etape de medie distanta, primele trei locuri din fiecare categorie fiind rasplatite cu tricouri, medalii si diferite materiale promotionale. In aceasta competitie s-au evidentiat Andreea Erli la F14 precum si Alexandra Roman la F12, care si-au invins clar adversarele si demonstreaza ca sunt pe o panta ascendenta. De altfel ele vor reprezenta Romania la Jocurile Mondiale Unite ce se vor desfasura la Klagenfurt (Austria), la sfarsitul acestei saptamani. Rezultatele obtinute sunt:

Locuri I: F12 Roman Alexandra, F14 Erli Andreea, M35 Sebestyen Istvan, M45 Hecico Emil, F55 Bors Cornelia

Loc II: F10 Manu Andreea;

Locuri III: F14 Ghit Denisa, F18 Culcean Roxana

La sfarsitul lunii iunie sportivii de la Stiinta Electro Sistem Baia Mare, antrenati de prof. Iosif Hecko vor lua parte la o puternica competitie internatională, Transylvania Open de la Cluj Napoca, concurs ce se organizeaza cu prilejul Campionatului European pentru Juniori. Din lotul ce va reprezenta Romania la Campionatele Europene se numără si trei componenti ai clubului: Alexandru Biro la M16, Denisa Tecar la F16 si Roxana Culcean la F18.

 

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu se va publica *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>