CS Știința Electro Sistem a participat la Festivalul de Orientare de la SÔnnicolau de Munte (Bihor)

CS Știința Electro Sistem a participat la Festivalul de Orientare de la SÔnnicolau de Munte (Bihor)

În perioada 7-9 iulie 2017 în împrejurimile localității Sânnicolau de Munte (jud. Bihor) s-a desfășurat o nouă ediție a Festivalului de Orientare, competiție ce atrage an de an mulți iubitori ai orientării în alergare. În acest an circa 150 de participanți din România și Ungaria au ținut să ia parte la acest inedit concurs. Festivalul a constat în trei etape de competiție dotate cu Cupa Madaras, Cupa Varadinum și Cupa Prieteniei. La start s-au aliniat și tinerii componenți ai echipei CS Știința Electro Sistem Baia Mare, cu toții dorind să se bucure în primul rând de acest festival dedicat lumii orientării dar în același timp, datorită ineditului regulament de competiție, să își măsoare forțele cu oponenți din alte categorii.

Prima zi de concurs  a fost dedicată Cupei Madaras, care a constat într-un traseu de orientare de noapte. Acest tip de concurs este cel mai greu din întreg calendarul competițional, deoarece concurenții trebuie să parcurgă traseele pe timp de noapte, având asupra lor doar o lanternă. Organizatorii au pregătit patru tipuri de trasee, A, B, C și D, în funcție de dificultate ( A fiind cel mai tehnic). Sportivii de la Știința Electro Sistem Baia Mare s-au clasat pe podium prin:

 Traseul A: Sebestyen Istvan locul 2 și Biro Alexandru locul 3;

 Traseul B: Catană Alexandru locul 1 și Iacob Adrian locul 2;

 Traseul D: Manu Andreea locul 1, Hreniuc David locul 2 și Ciocian Rebeca locul 3.

Cupa Varadinum de a două zi a constat într-un traseu de medie distanță, competitorii fiind împărțiți în clasicele categorii de vârstă și sex specifice orientării. În ciuda unei călduri sufocante și a umezelii foarte mari, sportivii băimăreni nu au renunțat la luptă și au obținut alte clasări pe podium.

 Locuri 1: Strâmbu Luca la M14, Catană Alexandru la M16, Roman Alexandra la F14;

 Locuri 2: Kotai Alexandro la M12, Biro Alexandru la M18, Sebestyen Istvan la M21, Sabou Tania la F12,   Pop Lucia la F45;

 Locuri 3: Iacob Adrian la M16.

În ultima zi de întreceri a avut loc spectaculoasa probă de ștafetă 2x2 dotată cu Cupa Prieteniei. Aici concurenții formau echipe de câte 2 sportivi, fiecare parcurgând succesiv câte 2 trasee, primul concurând pe schimburile 1 și 3, celălalt pe 2 și 4. S-a putut concura din nou în cele patru categorii de concurs iar rezultatele obținute de componenții echipei baimarene au fost din nou foarte bune. Pe podiumul de premiere au urcat:

 Traseul A: Biro Alexandru cu Sebestyen Istvan locul 2;

 Traseul B: Vadean Cătălin cu Iacob Adrian locul 3;

 Traseul D: Hreniuc David cu Manu Andreea locul 1 și Ciocian Rebeca cu Sabou Tania locul 2.

În continuare componenții clubului CS Știința Electro Sistem Baia Mare vor continua pregătirile pentru a se alinia la sfârșitul săptămânii viitoare la startul Cupei României, competiție ce va avea loc la Cluj Napoca.

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu se va publica *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>