37 de medalii obținute de CS Știința Electro Sistem la CN de orientare pe schiuri și Cupa României

37 de medalii obținute de CS Știința Electro Sistem la CN de orientare pe schiuri și Cupa României

În perioada 23-24 ianuarie în Pasul Bucin din județul Harghita s-au desfășurat Campionatele Naționale de Orientare pe Schiuri in probele de lunga distanță, medie distanță si Cupa României, competiții organizate sub egida Federației Române de Orientare și la care s-au aliniat majoritatea cluburilor de profil din România. Eforturile organizatorilor în vederea desfășurării în bune condiții a întrecerilor a fost unul imens, deoarece codul galben de temperaturi scăzute si viscol a afectat zona de concurs cu doar cateva zile inaintea competiției.

Deși până acum această iarnă a fost una săracă în zăpada, sportivii de la CS Știința Electro Sistem Baia Mare s-au pregătit foarte serios pentru a aceste importante întreceri. Pentru aceasta ei s-au antrenat multă vreme pe role-schi și au fost nevoiți să facă navetă zilnică către zone înzăpezite, pentru a putea intra în forma maximă, dar și pentru a-și apăra prestigiosul titlu de cel mai bun club de orientare pe schiuri din România. Eforturile lor au fost încununate de succes, deoarece nu mai puțin de 37 de medalii au reușit să cucereasca sportivii băimăreni, dintre care 13 titluri de campion national si castigatori ai CupeiRomaniei. Performerii acestor intreceri au fost Alexandra Roman, Marius Catana si Lucia Pop, fiecare obtinand 3 medalii de aur din tot atatea posibile, dar mai merita amintita si performanta fetelor de 17 ani, ele reușind să acapareze tot podiumul de premiere în toate cele 3 competiții. De altfel, cele 3 fete, Tania Sabou, Andreea Manu si Stefania Peles vor reprezenta Romania la Campionatele Europene de Orientare-Schi pentru Juniori din Estonia de luna viitoare.

În urma acestor frumoase rezultate, a fost absolut firesc ca gruparea baimareană condusă de antrenorii Lucia Pop și Istvan Sebestyen să își mențină în continuare supremația în Orientarea pe Schiuri, CS Știința Electro Sistem Baia Mare dominând de altfel de mulți ani aceste întreceri.

Rezultate obținute:

Lunga Distanta:

Locuri I: Manu Andreea la F17, Roman Alexandra la F20, Pop Lucia la F55, Catana Marius la M17

Locuri II: Peles Stefania la F17, Creciun Alexandra la F20, DeacAnca la F21, Lenard Cristian la M14, Sebestyen Istvan la M20

Locuri III: Sabou Tania la F17, Lenard Luca la M12, Manu Cristian la M14, Hreniuc David la M17

Medie Distanta:

Locuri I: Man Antonia la F14, Peles Stefania la F17, Roman Alexandra la F20, Pop Lucia la F55, Catana Marius la M17

Locuri  II: Sabou Tania la F17, Creciun Alexandra la F20, DeacAnca la F21, Manu Cristian la M14, Hreniuc David la M17, Biro Alexandru la M21

Locuri III: Manu Andreea la F17

Cupa Romaniei:

Locuri I: Peles Stefania la F17, Roman Alexandra la F20, Pop Lucia la F55, Catana Marius la M17

Locuri II: Man Antonia la F14, Manu Andreea la F17, Creciun Alexandra la F20, DeacAnca la F21, Manu Cristian la M14

Locuri III:Sabou Tania la F17, Hreniuc David la M17, Biro Alexandru la M21

În această iarnă a mai rămas o singură competiție majoră internă hibernală la care vor lua startul componenții clubului, respectiv Campionatele Nationale de Orientare pe Schiuri in probele de sprint, ștafetă si ștafetă mixtă, competiții ce se vor desfășura la Brașov în perioada 5-7 februarie 2021.

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu se va publica *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>