Știința Explorări Baia Mare - CSM București 3-2 (19-25, 16-25, 25-18, 25-19, 16-14)
Explorări: Neamu 12p (5 blocaje), Piskacek 1p (blocaj), Breban 18p (un as), Tănase 1p, Ciatău 3p, Cheagă 16p (2 ași, un blocaj), Urian (libero, 58% recepție pozitivă, 35% excelentă). Au mai jucat: Badea 13p (un as, un blocaj), Șugubețu, D. Pop.
Antrenori: Liviu Râpeanu, Ciprian Neamț, Gheorghe Socaciu.
CSM București: Vakulenko 23p (3 blocaje), Monteiro 1p, Iftime 13p (2 ași, 2 blocaje), Lae 11p (un as, 5 blocaje), Da Silva 16p (un blocaj), Peters 13p (un as, 2 blocaje), Grădinaru (libero, 60% recepție pozitivă, 31% excelentă). Au mai jucat: Bîclea, R. Constantin.
Antrenori: Ionuț Harbuz, Marian Rădulescu.
După înfrângerea surprinzătoare de ieri (1-3), azi am câștigat al doilea meci de pe teren propriu cu CSM București și scorul general a devenit 1-1 în duelul pentru evitarea retrogradării.
A fost o victorie extrem de muncită în care am reușit o spectaculoasă răsturnare de scor, după ce oaspeții și-au adjudecat primele două seturi. Putem spune că ne-a trecut glonțul pe la ureche, dacă ținem cont că CSM București a condus cu 14-10 în decisiv, dar nu am cedat și ne-am impus în setul 5 cu 16-14.
Acum, privim cu și mai multă încredere următoarele două partide pe care le vom disputa la Dobroești, pe 18 și 19 aprilie.
Felicitări băieți pentru efortul depus!
foto Maria C.

Lasa un Comentariu