Știința Explorări va disputa sâmbătă, de la ora 13, primul joc pe teren propriu din sezonul 2019-2020 al Diviziei A1 de volei masculin. Adversara băimărenilor va fi echipa CS UV Timișoara.
Întâlnirea va fi arbitrată de Cristian Șanta (Cluj-Napoca) și Ionuț Buciu (Zalău). Vasile Dușa (Zalău) va fi observator FRV.
Ambele formații au înregistrat înfrângeri în meciurile disputate în prima etapă. Știința Explorări a pierdut cu 3-0, în deplasare, cu SCMU Craiova, în timp ce CS UV Timisoara a fost înfrântă, acasă, cu 3-1 de VM Zalău.
Programul etapei a doua:
- Arcada Galați - SCMU Craiova (vineri, ora 18.30);
- Știința Explorări - CS UV Timișoara (sâmbătă, ora 13);
- Unirea Dej - Dinamo București (sâmbătă, ora 13.30, TVR 3);
- SCM Gloria Buzău - Universitatea Cluj (sâmbătă, ora 15);
- VM Zalău - CSM Câmpia Turzii (sâmbătă, ora 18).

Lasa un Comentariu