Final de carieră pentru Mihai Dico

Final de carieră pentru Mihai Dico
Ajuns la echipa de rugby CSM Știința Baia Mare în 2006, Mihai Dico este un produs 100% maramureșean. A descoperit acest sport la vârsta de 16 ani, sub îndrumarea lui George Sava, iar un an mai târziu semna deja primul contract cu echipa de seniori. Din acel moment, a rămas fidel culorilor clubului.
"A fost parte din 16 finale consecutive — o dovadă clară a constanței, seriozității și modestiei care l-au definit de-a lungul întregii sale cariere. În palmaresul său se regăsesc 9 titluri de campion național și 3 Cupe ale României, performanțe care vorbesc de la sine despre contribuția sa la succesul echipei. A fost mereu un coleg de încredere, un exemplu în teren și în afara lui.
Astăzi îi mulțumim pentru tot ceea ce a oferit clubului și pentru devotamentul său necondiționat.
Ca un ultim moment în culorile clubului, Mihai va da lovitura de începere la meciul din acest weekend, când băieții noștri vor înfrunta Steaua București, de la ora 13:00. Un gest simbolic, de rămas-bun, așa cum merită o asemenea carieră.
Îți dorim mult succes în noul capitol, Mihai!", au transmis reprezentanții echipei CSM Știința.

 

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu se va publica *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>