Volei: Știința Explorări joacă la Ploiești ţn etapa a 15-a (sÔmbătă, ora 18)

Volei: Știința Explorări joacă la Ploiești ţn etapa a 15-a (sÔmbătă, ora 18)

Știința Explorări întâlnește în deplasare formația Tricolorul LMV Ploiești, în cadrul etapei a 15-a a campionatului diviziei A1 de volei masculin. Partida se va disputa sâmbătă, de la ora 18, și va fi arbitrată de Bogdan Stoica și Cristian Cristea. Observator FRV la acest meci va fi Constantin Ispas (toți din București).

    Adversara băimărenilor tocmai a urcat pe locul 4 în clasament, înaintea campioanei SCMU Craiova, în urma victoriei cu 3-0 obținută marți acasă cu VCM LPS Paitra Neamț, într-o restanță din cadrul etapei a 13-a. Ambițiile ploieștenilor par a fi foarte mari în acest campionat, drept dovadă fiind faptul că în această iarnă au mai transferat încă trei jucători străini Tomasz Rutecki (Polonia, extremă), Daniel Vargas Osorio (Mexic, universal) și Pavel Dushkov (Bulgaria, centru), renunțând în schimb la Windson Ferreira Pedrosa (Brazilia, universal).

    Băimărenii abordează partida de pe poziția a 7-a a clasamentului, având 17 puncte, cu 13 mai puține decât adversarii lor.

    Programul etapei a 15-a:

    - Universitatea Cluj - Banatul Caransebeș (sâmbătă, 28 ianuarie, ora 16)

    - CSM București - SCMU Craiova (sâmbătă, ora 17)

    - Unirea Dej - VCM LPS Piatra Neamț (sâmbătă, ora 17)

    - Arcada Galați - Știința Bacău (sâmbătă, ora 17)

    - Tricolorul LMV Ploiești - Știința Explorări Baia Mare (sâmbătă, ora 18, LIVE SCORE pe www.stiintaexplorari.ro)

    - Steaua București - CSVM Zalău (luni, 30 ianuarie, ora 17, Digi Sport 4)

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu se va publica *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>