Știința Explorări - Universitatea Cluj 3-0

Știința Explorări - Universitatea Cluj 3-0

Știința Explorări Baia Mare - Universitatea Cluj 3-0 (22, 15, 30)

Explorări: Răileanu 3p (un as), Imhoff 16p (4 blocaje), Mocanu 14p (5 blocaje), Talpă 8p (3 blocaje), Țuțea 15p (un blocaj), Crișan 5p (un as), Popovici (libero). A mai jucat: Nagy 1p (blocaj). Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop.

Universitatea Catrina 1p, Negrean 11p (un blocaj, un as), Șoloc 10p (2 blocaje, 2 ași), Voinea 11p (4 blocaje), Criste 3p, Someșan 12p (un blocaj, un as), Cămui (libero). Au mai jucat Dăineanu, Neag 1p și Grigoraș. Antrenori și Romeo Lotei.

Au arbitrat Daniel Hadade și Marius Lazăr (Zalău). Observator FRV Nicolae Stoian (Craiova).

Evoluția scorului:

- setul I: 3-4, 7-5, 7-11, 15-15, 17-16, 22-18, 25-22;

- setul II: 4-2, 4-4, 6-7, 10-7, 14-10, 18-12, 21-13, 25-15;

- setul III: 5-7, 7-10, 11-11, 14-12, 15-17, 22-21, 22--24; 27-28, 32-30.

Știința Explorări și-a confirmat statutul de favorită în fața Universității Cluj și a câștigat cu 3-0 meciul jucat pe teren propriu în etapa a 21-a a Diviziei A1 de volei masculin. În urma acestui succes, băimărenii au urcat pe locul 8 în clasament.

Începutul meciului a fost echilibrat. Gazdele au condus cu 7-5, după care scorul adevenit 7-11. Clujenii au făcu șase puncte consecutive, băimărenii având mari probleme la preluare pe serviciul lui Șoloc. Cu un blocaj eficient, elevii antrenorilor Marius Botea și Sorin Pop au jucat în continuare din ce în ce mai bine și au egalat la 15, după care au preluat conducerea cu 17-16 și n-au mai cedat-o până la finalul setului câștigat cu 25-22. Setul secund a fost la discreția echipei Știința Explorări care s-a impus cu 25-15. Ultimul set a fost extrem de echilibrat. Clujenii au fost foarte aproape de a câștiga setul de onoare, după ce au condus cu 24-22. Băimărenii au salvat însă șase mingi de set, după care și-au adjudact ultimul act, în prelungiri, cu 32-30, ultimele puncte fiind realizate de Țuțea și Mocanu, cei mai eficienți jucători de la Știința Explorări în acest meci.

Christian Imhoff (Știința Exploări): În sfârșit am obținut din nou o victorie. Era foarte important pentru noi să obținem trei puncte. Suntem fericiți că am jucat bine și am câștigat. Suntem pregătiți pentru play-out și vom încerca să câștigăm cât mai multe puncte. Mi-a fost un pic greu pentru că nu am jucat într-un meci oficial de aproape două luni, dar pas cu pas voi ajunge din nou la un nivel optim.

Robert Țuțea (Știința Explorări): Am jucat împotriva unei echipe de valoare apropiată cu a noastră și este important pentru noi că am câștigat. Din păcate, este al doilea an consecutiv în care avem probleme financiare mari și sper ca cei care trebuie să se ocupe de această problemă să reușească să remedieze situația.

Marius Botea (antrenor princ. Știința Explorări): Sigur că pentru noi toate meciurile sunt grele, dar totuși ne așteptam la această victorie. Partea a doua a campionatului nu are miză, deoarece nu retrogradează nimeni. Dar totuși e bine că se joacă meciurile din play-out și vom trata serios fiecare partidă. 

Am încercat să obținem o părere despre acest meci și din tabăra adversă, dar managerul oaspeților, Bogdan Ungureanu, a interzis tuturor jucătorilor clujeni să dea declarații.

 

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu se va publica *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>