Concluziile antrenorului Marius Botea la final de sezon

Concluziile antrenorului Marius Botea la final de sezon

Am încheiat sezonul cu victorie, 3-2 cu Olimpia Titanii București, un meci de cinci seturi este întotdeauna spectaculos. Eu zic că am jucat foarte bine în primele două seturi și trebuie să-l remarc pe tânărul Cristian Badea. Am revenit foarte bine și în setul 4, pe care am fost aproape să-l câștigăm, dar până la urmă ne-am impus în cinci seturi.

    Cred că era greu să în acest sezon să urcăm mai sus de locul 7. Primele patru clasate erau de neatins, iar echipele care s-au clasat pe locurile 5 (Olimpia Titanii București) și 6 (SCM Zalău) au avut loturi mai bune decât al nostru. Am avut perioade bune în acest sezon, dar și mai proaste, dar judecând în ansamblu, locul 7 este cel pe care l-am meritat.

    Am început să conturăm lotul pentru sezonul următor. Cu anumiți jucători din lotul actual, pe care-i vom anunța în zilele următoare, ne-am înțeles deja și ei vor continua alături de noi. În plus vor mai veni, obligatoriu, doi băieți. În zilele următoare vom începe să purtăm discuții. Vizăm anumiți jucători și vom vedea cum se vor concretiza tratativele.

    Vom avea o pauză de Paști, după care ne vom antrena în mai și iunie, luna iulie fiind consacrată vacanței, a declarat Marius Botea, antrenorul principal al echipei noastre.

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu se va publica *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>