Arcada Galați, următorul adversar al Științei Explorări (miercuri, ora 18)

Arcada Galați, următorul adversar al Științei Explorări (miercuri, ora 18)

Campionatul Diviziei A1 la volei masculin programează o etapă intermediară, la mijlocul acestei săptămâni.

    În cadrul rundei a 16-a, Știința Explorări va juca pe teren propriu, miercuri, de la ora 18, cu Arcada Galați.

    Partida va fi arbitrată de Daniel Hadade (Zalău) și Andrei Savu (Cluj-Napoca). Observator FRV a fost desemnat Ioan Buhățel (Dej).

    După ce acum două etape a întâlnit pe teren propriu liderul clasamentului, Steaua (41p), Știința Explorări primește vizita ocupantei locului secund (37p).

    În afara luptei pe care o dă pentru cucerirea titlului național, formația de la malurile Dunării este angrenată în alte două competiții.

    Arcada este calificată deja în Final-Four-ul Cupei României și evoluează în optimile Cupei CEV, împotriva formației ACH Volley Ljubljana. Slovenii au câștigat meciul tur cu 3-0.

    Gălățenii și-au întărit lotul la începutul acestui an prin transferul lituanianului Arvidas Miseikis, fost campion cu Tomis Constanța, și a lui Adrian Feher, adus de la deținătoarea titlului, VM Zalău.

    În tur, Arcada s-a impus pe teren propriu în fața băimărenilor cu 3-1. Știința Explorări (locul 9, 13p) nu va putea conta nici în meciul de miercuri pe Dmitryi Fedorenko (probleme cu viza).

    Programul etapei a 16-a (23-24 ianuarie):

    - VM Zalău - Steaua București (marți, 23 ianuarie, ora 18, Digi Sport 4);

    - Universitatea Cluj - SCMU Craiova (miercuri, 24 ianuarie, ora 12);

    - CSU UV Timișoara - Unirea Dej (miercuri, ora 18)

    - Dinamo - CSM București (miercuri, ora 18);

    - LMV Tricolorul Ploiești - CSȘ 2 CNE Baia Mare (miercuri, ora 18);

    - Știința Explorări - Arcada Galați.

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu se va publica *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>