Știința Explorări joacă acasă cu liderul clasamentului, ţn primul meci din 2018

Știința Explorări joacă acasă cu liderul clasamentului, ţn primul meci din 2018

Campionatul Diviziei A1 de volei masculin se reia în acest weekend, când sunt programate partidele etapei a XIV-a.

    Știința Explorări va întâlni în această rundă, pe teren propriu, Steaua București, echipă ce ocupă primul loc în clasament, cu 33 de puncte.

    Meciul se va disputa sâmbătă, de la ora 18, și va fi arbitrat de Daniel Hadade (Zalău) și Lucian Husa (Cluj Napoca). Observator FRV a fost desemnat Mihai Marin (Ploiești).

    Oaspeții sunt mari favoriți în acestă întâlnire, ținând cont de poziția din clasament și de parcursul avut în primele 14 etape, în care au suferit o singură înfrângere (1-3, în deplasare, cu Dinamo București).

    De asemenea, Steaua este calificată în optimile Challenge Cup, după ce a eliminat în faza anterioară a competiției formația KDS Kosice (Slovacia), cu scorul general de 6-0.

    Știința Explorări ocupă locul 9 în clasament, cu 13 puncte. Băimărenii nu vor putea conta în meciul de sâmbătă pe Dmitryi Fedorenko, jucătorul ucrainean nereușind să-și prelungească încă viza pentru România.

    În partida tur, Steaua s-a impus pe teren propriu cu 3-0.

    Programul etapei a 14-a (12-13 ianuarie):

    - Dinamo București - SCMU Craiova (vineri, 12 ianuarie, ora 17.30);

    - Universitatea Cluj-Napoca - Unirea Dej (sâmbătă, 13 ianuarie, ora 12);

    - CSȘ 2 CNE Baia Mare - CSM București (sâmbătă, ora 12.30);

    - LMV Tricolorul Ploiești - Arcada Galați (sâmbătă, ora 15.30, Digi Sport 2);

    - CSU UV Timișoara - VM Zalău (sâmbătă, ora 17);

    - Știința Explorări - Steaua București (sâmbătă, ora 18).

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu se va publica *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>